Plec cu bița pe la 4:12 de la birou (Calea Sântandreiului), ajung pe la 4:28 la ING pe Decebal – trebuie să alimentez cardul unei prietene. Ne scuzați, n-avem casierie, nu vă putem lua banii – adica, în traducere liberă, noi suntem mai ciumeci și permitem doar clienților cu card să depună bani. Wow, bancă fără casierie (și nu e caz singular, am mai prins din astea – a devenit deja un fel de modă) !?! Zici că-s curve fără pizdă.

Întreb și eu, într-o doară, unde naiba au și ei casierie și mă anunță, senin, că au pe Alecsandri. Noah bine, după ce aflu și unde dracu’ e strada cu pricina, pe la 4:32 pornesc încolo. Bună zi mi-am ales și eu să fug după ING-uri: mă arde soarele-n spate de parcă aș fi la plajă.

După un pedalat vârtos pe malul Crișului și nițică învârteală pe la niște semafoare, mă prezint (înainte de 5 fără un sfert) pe fericita stradă posesoare de bancă ING cu casierie. Surpriză: e închis !!!

Orarul zice de la 9 până la 16 … poftim ??? Adică cum dracu’, avem casierie, da’ nu și pentru oamenii care au un job ? Eu ajung pe la 8 la birou, plec la 4 și ceva… cum curvă de mă-sa să mă prezint să alimentez un căcat de cont ?!? Oamenii cu scaun în loc de cap de la ING îs chiar cretini ?

P.S. titlul complet al acestui post este “ING rules at sucking !” (“ing”-ul de infinitiv al verbului “to suck” este preluat după numele acestei așa-zise bănci). Un bacronym gasit la repezeală ar fi ING = I no good.

Ca să fiu foarte sincer, e prima oară când aud de Bambuser (sau de alternative gen Qik), deci nu vă așteptați la un review al site-ului sau al serviciului – nu ar fi util nimănui

Singurul lucru sigur pe care-l știu despre vlogging este faptul că n-o să mă prindeți în grabă încercându-l … prefer să-mi țin începuturile de chelie în afara razei obiectivului

Cu toate acestea, dacă blogul ți-e axat de tutoriale DIY (do it yourself) sau excursii (sau o grămadă de alte posibilități), vlogging-ul poate fi mult mai convenabil decât să scrii pagini și pagini de descrieri care, poate, nu vor fi vreodată citite.

That being said, enjoy vlogging and do try Bambuser !

Eu am fost atras, de relativ mult timp deja, de lectura cărților electronice – pe un calculator desktop, iar apoi pe laptop. Mi se pare mult mai comod să dau un click sau să scrolez pentru a schimba pagina. Poate sunt mai leneș de felul meu, dar cititul în mod electronic are câteva avantaje destul de importante, cum ar fi posibilitatea schimbării / măririi scrisului, capacitatea de a avea o bibliotecă întreagă la îndemână fără să îți ocupe o cameră întreagă (sau mai mult) și lipsa prafului care se adună pe rafturi. N-o să te duci în concediu cu 10 cărți în geantă decât dacă ești abonat la sală și ești Mr. Musculo – caz în care, să fim onești, nu prea ești interesat de lectură (cu prezența excepțiilor care confirmă regula) – dar poți să îți duci laptopul la o plimbare. Dacă ții minte un fragment dintr-o carte, e ușor să cauți exact unde anume în carte e respectivul fragment – fără să răsfoiești în disperare.

E-Book reader-ele fac următorul pas în a ușura lectura electronica – mult mai ușoare decât laptopurile, ușor de citit chiar și la soare. Exact ca o carte obișnuită, dar, în majoritatea cazurilor, la jumătate din greutate. Primul (și singurul, momentan) meu e-book reader a fost o surpriza foarte plăcută – acum aproximativ un an, dar am fost rugat să fac un review pentru Nook de la Barnes & Noble, care este oferit de evoMAG, iar acest post va expune părerea mea despre acest e-book reader.

La o primă vedere mă atrage designul simplist – câte 2 butoane în laterale (4 butoane în total) pentru întors pagina, un mic ecran touch-screen și ecranul de 6 inchi (spre deosebire de readerul meu care are o sumedenie de butoane – și, evident, fără touch-screen). Touch-screen-ul permite selectarea rapidă a cărții dorite, iar schimbarea paginilor se face folosind butoanele din lateral. Nimic complicat, nimic în plus.

Nook știe deschide documente în format ePub (ceea ce Kindle nu știe!), PDF și PDB. Parcă mi-ar fi plăcut să suporte și alte formate, gen Rich Text Format (.rtf) sau Word (.doc), dar convertoare (online, de ce nu) se găsesc la tot pasul.

Poate afișa imagini, pentru a putea urmări cărți de benzi desenate (în tonuri de gri, bineînțeles), cunoscând JPG, PNG și GIF. Nici cărțile audio n-au fost uitate, Nook având un difuzor încorporat și posibilitatea de a reda MP3-uri. Pe de altă parte, poți asculta ceva relaxant în timp ce citești – difuzorul nu e în plus chiar dacă nu-ți plac cărțile audio (între noi fie spus, detest cărțile audio).

Deși există multe smart-phone-uri capabile de a afișa documente – de a-ți permite să citești cărți – Nook are un avantaj serios: tehnologia e-Ink. Practic, singurul consum de energie în timp ce citești o carte are loc în momentul în care dai pagina – o baterie plină permițându-ți să întorci până la 25.000 de pagini ! Take that, smart-phone ! Un lucru interesant (și, poate, puțin cunoscut) este faptul că, dacă ți se termină bateria în timp ce citești, pe ecran va rămâne vizibilă ultima pagină citită. Atenție la curioși

Singurul lucru care nu îmi place în totalitate este faptul că Nook folosește tehnologia E-Ink VizPlex – în loc de E-Ink Pearl, care are un contrast mai bun. Totuși, în afară de zilele în care lumina este extrem de puternică, nu cred că acest lucru va ridica vreo problemă.

O altă deosebire față de e-book reader-ul meu este faptul ca Nook dispune de Wi-Fi … îți poți cumpăra cărți de pe Internet și să le primești în câteva momente – iar Poșta Română nu e în stare să-ți livreze un colet nici în două săptămâni – been there & waited . Pentru cei care nu au wireless, Nook oferă un port micro-USB pentru a-ți copia cărțile direct de pe calculator. Easy as that.

Capacitatea internă de 2 GB (care poate memora până pe la 1500 de cărți) poate fi suplementată cu un card de până la 16 GB – ~12.000 de cărți în 328 de grame. Imaginează-te mutând 12.000 de cărți dintr-o cameră în alta … E clar că numărul e foarte mare și probabil că majoritatea oamenilor nu citesc 12.000 de cărți într-o viață întreagă – dar de ce să nu citești oriunde și oricând ?

Dacă Nook nu e chiar pe gustul tău, poți să arunci un ochi pe evoMAG în categoria e-Book Reader, poate-ți place altceva. Mie, personal, nu-mi place albul

Fiindu-mi atribuită funcția de editor pe acest blog m-am gândit io să-mi încep activitatea cu un aport cultural. Nu voi dezvolta teorema lui Pityu nici nu voi elucubra pe tema Carului cu Boi dar mă gândeam să ofer niște informații utile cu privire la evenimente, mai precis concertele mai mari ce vor avea loc anul acesta prin țară.

De la bun început, anul 2011 s-a anunțat putin diferit de cel anterior prin anunţarea timpurie a unor nume cunoscute. Într-un final se pare că figurează şi Românica noastră ca şi punct de interes pe harta marilor turnee. Preţul la bere e mic, prezenţa la concerte e mare, deci artiştii au tot interesul să presteze pe scenele din ţară, implicit din Bucureşti.

Ca să n-o mai tot întorc, cam astea ar fi recomandările de concerte pe 2011 (într-o ordine cât se poate de random):

Bon Jovi, White Snake, Judas Priest, Scorpions, Sting, Gogol Bordello, Roxette si Gispsy Kings.

Pentru fanii de chestii mai grele: Children of Boddom, Haggard, Combichrist, Blind Guardian, Lake of Tears, Rotting Christ.

Dacă eşti mai bătrân şi mai gay poţi alege între Shakira, Zucchero, Los Vivancos sau Manu Chao.

Lista se mai continuă pe măsură ce vor mai apărea nume demne să intre între cele de mai sus.

To make a long story short … the other day we got new hardware at the office … 23 inches monitor, 4 gigs of RAM, an internal hard disk of 1 TB (Samsung Spinpoint F3), an external hard of 1.5 TB, that kind of stuff. I went through hell and back to install my hard and the memory (testing them before actually installing them, of course) considering the fact that we have a deadline … pretty soon. Obviously I had to get my hands dirty to remove some screws and wires from their dusty place.

Today, I finally got the memory and the hard-disk put where they belonged. Happy as a clam I went out to lunch and started humming Roxette (How do you do). When I came back in the office, I looked it up fast on youtube and got to work, still humming the same song.

Around 3:30, when things cooled down with the bug-fixing and all that, I realized I’d been humming at nothing, because I hadn’t turned on the video … only after I turned it on I noticed the another interesting thing …

With all the additional hardware, I forgot to hook up my headphones back into the computer’s audio jack.

The moral: Enjoy music when you have something to listen to … but also when you don’t!