Close Panel

24

Jul

2009

Harry Potter şi Prinţul Semipur

By DarkByte. Posted in Filme, Opinii | 4 Comments »

Azi se lansează oficial, în România, Harry Potter şi Prinţul Semipur (Harry Potter and the Half-Blood Prince), a şasea ecranizare a cărţilor lui J. K. Rowling. Eu, cel puţin, l-am aşteptat cu multă curiozitate, mai ales după ultimele două ecranizări, care au început să urce în lista celor mai proaste filme văzute de mine.

Harry Potter and the Half-Blood Prince

Citisem deja toate cărţile în momentul în care am văzut a patra parte şi chiar eram entuziasmat la gândul că voi vedea încă un film bun. Totuşi, cartea şi imaginaţia mea au luat-o cu mult înaintea calităţii filmului, iar partea a cincea nu a fost decât cu puţin mai bună.

Totuşi, acest film promitea multe, mai ales privind prin prisma cărţii pe care se bazează şi care este una dintre cele mai bune. Cu toate acestea, au reuşit şi de data asta. Au reuşit să scoată o peliculă fără cap şi coadă, din care poţi recunoaşte doar actorii principali (deşi actorul care-l juca pe Dumbledore în primele două părţi era mai bun) şi jocul de Quidditch.

Daca nu ai citit cartea înaintea vizionării filmului, nu vei înţelege de ce se întâmplă jumătate din lucrurile care se întâmplă … also, vei vedea actori care joacă şi habar n-ai ce caractere impersonează, cu cine sunt aliaţi sau cui servesc şi nici care este scopul acţiunilor lor.

Explicaţiile care Dumbledore obişnuia să i le dea lui Harry pentru acţiunile lui sau pentru ce avea Harry de făcut s-au transformat într-un sec “fă asta” şi cam atat. După cum se vede şi în afişul filmului, Harry Potter este în cădere liberă…

Impresia de final este că au transformat un film despre magie, care trebuia să fie cu şi pentru copii, într-un film de acţiune. Nu unul prea bun, oricum.

 

9

Jun

2009

Skullboxing …

By DarkByte. Posted in IT thingies, Opinii | 6 Comments »

Contrar aparenţelor, nu vreau să descriu vreun sport nou de contact. Nici măcar unul vechi. De fapt, singurul sport la care mă refer e cel al neuronilor supraîncărcaţi şi al degetelor care ating Mach 2. Ringul este un locşor agăţat pe Internet care găzduieşte de ceva timp o comunitate de oameni bine intenţionaţi care vor să înveţe informatică, să predea altora din ceea ce ştiu şi, nu în ultimul rând, să se asigure că, indiferent de cantitatea de cunoştinţe acumulate, fiecare se va simţi @home.

La început, a fost Internetul.

 

9

Nov

2008

Madagascar 2 – Escape 2 Africa

By DarkByte. Posted in Filme, Opinii | 2 Comments »

 

Leul Alex, zebra Marty, hipopotamul Gloria şi girafa Melman, acompaniaţi acum (într-un fel) de regele Julien şi Maurice, nu şi-au terminat călătoriile.

Cei patru pinguini, care acum şi-au pus pe picioare “compania” lor, liniile aeriene Pinguin Expres, sunt la fel de duri ca întotdeauna, deşi nu reuşesc să-şi ducă pasagerii acolo unde vor, iar Alex o încasează (din nou) de la bătrânica cu ochelari.

Cu ocazia întoarcerii la origini cei patru eroi principali îşi găsesc semenii, deşi felul lor de viaţă nu este prea uşor de înţeles celor crescuţi în captivitate. Cu toate acestea, reuşesc să se integreze şi să rămână un cvartet unit.

Per total, deşi nu este la fel de bun ca prima parte (ghinionul sequel-urilor, în general), este un film de animaţie drăguţ, care merită văzut.

 

21

Jul

2008

Read-o-phobia ?

By DarkByte. Posted in Aberatii, Carti | 7 Comments »

Give me 26 soldiers of lead and I shall conquer the world.
Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg

BibliotecaTypography, although unknown in Europe until Gutenberg’s invention, was already known in China even before the ninth century. However, it is Gutenberg who turned the public’s attention to it and succeeds, in a matter of a few hundred years, to shape a society where the majority would know how to read and write, something that before was considered the privilege of the clergy and, in a some cases, of the nobility.

In the time span since we’ve had the possibility to easily multiply texts, millions and millions of books have been printed, in even many more copies. The variety of the printed texts is simply astonishing, and the access to the books is no longer an issue, since we have public libraries everywhere.

The book, in its general acception, once it became a main instrument for education and information, didn’t stop there. There are books of any literary genre you would like to read, starting from philosophy and economy to leisure literature or for children.

Despite all this, I’ve noticed the book has entered in some kind of a relative vertiginous downfall. I could understand that the Internet offers means of education and information thus facilitating the acces to information, but the problem I talk about is that people, especially young people, don’t read. With no apparent reason, the Internet is limited to chating software and searches for flood programs. Hardly anyone is interested in e-books.

So I have to wonder: have I aged that much that it is already a case of generational conflict?

I know a pretty interesting case: one of my students literally bragged to me that he had never read a single book. I can’t believe it’s an isolated case, as I haven’t met many people who are interested in reading. When I was in highschool, in the twelfth grade, I had colleagues that spelled words before they read them. Is that normal?

In extremis, I could say we are facing a widespread case of read-o-phobia, although the reasons for this fobia are unknown to me.

  • Reading takes up to much time? Obviously, if you read sluggishly.
  • Is it boring? Probably you’re not paying attention to what you’re reading or you didn’t choose the right boo for you.
  • Does it make you a nerd? No, your „friends” who listen to bad music make you that way. Reading only enriches your mind.
  • Does it harm your eyes? It’s a good thing that ciggarette smoke from the parties and clubs does so much good to your eyes.
  • Screw reading! A book’s pages are not even good for rolling your ciggarettes with them angry

    P.S. for Gutenberg: your conquest is going to waste sad

     

    19

    Jul

    2008

    Wanted – 2008

    By DarkByte. Posted in Filme | 4 Comments »

    If no one told you that bullets flew straight and I gave you a gun and told you to hit a target, what would you do ?

    Un film de acţiune plin de efecte speciale de efect şi aproape interesant, cu o distribuţie în care apar nume mari.

    Actorul din rolul principal, James McAvoy, îşi joacă bine rolul de victimă la început, apoi, încet-încet, de dur, pe măsură ce învaţă mai multe despre lumea în care a fost, practic, aruncat, până în momentul în care ia totul pe cont propriu pentru răzbunare şi o viaţă a lui însuşi. Ca o notă de subsol, a avut un rol principal în “Children of Dune”, un rol care m-a ţinut alert până la final.

    Alţi actori : Angelina Jolie, Morgan Freeman.

    Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea, vizionaţi filmul. E unul care merită văzut, chiar şi numai pentru efectele speciale.

     

    9

    Jun

    2008

    Kung Fu Panda

    By DarkByte. Posted in Filme | 3 Comments »

    An animation movie that I expect for more than two months, after watching a few trailers…

    The story line is somehow expired, but the making is good, and the humor almost everywhere.

    For those that enjoy a quality animation, I recommend this one.