Suntem în 2010, iar eu încă nu v-am urat să aveţi un an nou fericit, multe împliniri, tot ce vă doriţi, trei cai frumoşi şi o Dacia Logan (sau un BMW … prietenii ştiu de ce ) în garaj … am făcut-o acum. La mulţi ani, oameni buni şi răi.

Totuşi, chiar înainte de a pleca în concediu, am fost, din nou, lovit de nişte românisme.

Avem trenuri cu uşi automate, care au buton pentru deschidere (luminat verde când uşa poate fi deschisă) şi se închid automat (cu un zgomot care-ţi găureşte creierii).

Avem trenuri noi şi frumoase, cu geamuri crăpate. Nimeni nu pare să observe. Nimănui nu pare să-i pese. Am circulat două luni în acelaşi vagon de tren cu geam crăpat chiar lângă uşă. Chiar înainte de sărbători, au schimbat vagonul. Geamul probabil că s-a bucurat de sărbători în compania aceluiaşi vagon cu care era deja amic.

Avem trenuri noi şi dotate, cu prize pentru omul de rând care vrea să-şi încarce telefonul, laptopul sau să asculte o manea la casetofonul căruia i s-au terminat bateriile. Păcat că mecanicii nu ştiu încă să le dea drumul (nu toţi, e drept), controlorii nu-s interesaţi când îi rogi să vorbească cu mecanicul despre prize şi, destul de des, prizele sunt în concediu de boală. E bine să ai laptop, dar e şi mai bine să îl ţii la încărcat până în ultimul moment, înainte de a pleca spre gară.

Avem trenuri noi şi calde. Şi reci. Şi nu ştii la ce să te aştepţi niciodată, fiindcă nivelul termic al vagonului e în mâna sorţii, în fiecare zi. Mai bine să fi pregătit, din timp, pentru frig, căldură, ceaţă, vânt sau orice fel de precipitaţii.

Avem trenuri noi şi frumoase care au înlocuit rapide, accelerate şi chiar personale. Curios e că, din când în când, când eşti obişnuit cu relativul confort din noile trenuri, mergi cu un accelerat soios, în acelaşi vagon în care ai mers acum 20 de ani şi încă mai găseşti mucii care i-ai şters de banchetă, neatinşi, în acelaşi loc.

Nu e nimeni interesat de cum funcţionează trenurile şi cât de confortabil e călătorul în ele. Totuşi, din când în când apar nişte oameni mai drăguţi, care vor să vadă dacă nu cumva ţi-ai pierdut biletul de la ultima verificare a controlorului, să aibă motiv să-ţi fută o amendă. Tipii se recomandă a fi cei de la supracontrol.

Să mă supracac pe sistemul românesc actual.

Anii trecuţi îmi făceam Revelionul la televizor, sau la munte sau naiba mai ştie pe unde.  Anul acesta nu am avut niciun fel de planuri (parţial şi din lene), aşa că am stat pe-aproape de legătura de net.

Alaltăieri, prin 30 decembrie 2009, seara târziu, primesc un mail de la eMAG, anunţând o promoţie şi reduceri incredibile. Wow, un Revelion ca-n basme. Deja mă socoteam cum să-mi cumpăr hard extern … şi monitor LCD … şi switch … şi telefon … şi o ramă foto. Draci, vroiam de toate, la aşa reduceri îmi permit chiar şi in perioadă de criză, sunt bazat, frate …

Pentru cei care nu ştiu, bannerul oficial al promoţiei arăta ca în imaginea alăturată şi arată timpul rămas până la următoarea parte din promoţie. De la ora 00:00 erau la ofertă ceva TV-uri LCD şi alte multifuncţionale, de la 01:00 începeau hardurile externe şi monitoarele LCD, de la 02:00 alte laptopuri, and so on.

Foarte încântat şi curios, am intrat pe eMAG imediat după primul pahar de şampanie. Impropriu spus … “am încercat să intru” e o afirmaţie mai aproape de adevăr. E clar, mi-am zis. Tot românu’-i ca mine: dacă-i ofertă, venim cu drag. Totuşi, dacă am ajuns să încerc să mă loghez pe la 00:25 şi să reuşesc să fac acest lucru la 00:48, cred că problema e şi în altă parte. Acum, deşi e trecut de ora 3, site-ul eMAG merge la fel de prost. Deci, serverele eMAG nu au fost pregătite, nici pe departe, să suporte atâţia utilizatori. S-a marcat.

Altă chestie care mi-a sărit în ochi e că prima oară când am văzut site-ul eMAG după miezul nopţii, pe la 00:08, ceva item din promoţie spunea că stocul e epuizat în proporţie de 90%. Damn, site-ul merge ca porcu’, stocurile eMAG sunt mari (că doar suntem firmă care se respectă), dar oamenii cumpără like there’s no tomorrow. Sau … cât de mari sunt totuşi stocurile, că n-am văzut decât procentaje ?

Într-un final, pe la 01:03, prind şi eu pagina cu un item din promoţie, un hard extern LG de 500GB, la ~240 RON. Stocul nu era epuizat nici măcar în proporţie de 10%. Yey, îl cumpăr. Dau click, moare pagina. Refresh, ajungem în coşul de cumpărături. Surprinzător, hardul apare cu preţul întreg. Îmi zic că trebuie să fie o greşeală şi că discountul va apărea pe factură. Confirm comanda, dau adresa de livrare şi telefon, etc. Finalizează. Moare pagina. Refresh. Continue. În sfârşit, mi-am comandat ceva la promoţie.

Prins de un gând rău, dau să văd comenzile mele. Surprize, surprize. Un mesaj cât China îmi confirma că am văzut bine. Preţul este cel întreg, nu cel promoţional. Wow. Anulează. Încă 5 minute pierdute cu refresh-uri. Când dracu’ s-a epuizat stocul ăla, frate ?

Şi chiar, ultima oară când am verificat, “harduri externe”, “monitoare LCD”, “rame foto”, “multifuncţionale”, “laptopuri” sunt toate la plural. Când mama dracu’ a ajuns promoţiile ăştia la singural, mânca-ţi-aş ? Adică, toate erau la plural, dar în promoţie au ajuns doar un singur model din fiecare. WTF ?

Ca o concluzie, felicitări eMAG. Ai dat-o-n bară şi ai dat-o bine. Ţine-o tot aşa, că pe mine oricum nu mă mai prinzi de fraier.

P.S. uitaţi comanda mea anulată şi 3 pagini de comentarii de la produsele promoţionale (se pare că şi alţii au fost mulţumiţi de promoţiile eMAG).

Comanda, comentarii1, comentarii2, comentarii3

Tomorrow marks 142 years since Alfred Nobel patented his dynamite (1867).

In December 10 there will be 113 years since he died (1896), instituting the Nobel prizes in his will.

What’s interesting is the fact that the two events seem connected. Action and reaction. Cause and effect. It’s probable that the opinions of his contemporary played their role (especially after a french newspaper printed “Dr. Alfred Nobel, who became rich by finding ways to kill more people faster than ever before, died yesterday.” – this was in 1888, 8 years before his death).

The man tried to cleanse his sins somehow. He tried to make something good to be remembered with.

Still, how many people from the 20th century did anything to cleanse themselves in the eyes of the humankind, for sins greater that Nobel’s dynamite ?

Just a simple curiosity …

Are you feeling lucky ?

If so, watch the short movie below to the end …

For full-browser or download, click here.

Found here.

Frica de Vineri 13 se numește așa. Evident, este vorba de o alăturare a trei cuvinte grecești: Paraskeví (adică Vineri) și dekatreís (adică treisprezece), adăugate lui phobía, cuvânt cunoscut care înseamnă “frică”. Este o variantă a cuvântului triskaidekaphobia, o simplă fobie a numărului 13.

Evident, este doar o superstiție. La fel de evident este și faptul că multă lume încă este terifiată de superstiții.

N-ar fi cazul să evoluăm din stadiul de babuin alfabetizat și să învățăm să gândim ? Înțeleg că anul curent a fost cam umplut de vineri 13, dar asta nu înseamnă că este un an “nefast” (cum mai găsești prin horoscoape) sau că o să-ți cadă ceva în cap (ți-a căzut ? îmi pare rău pentru tine).

Că veni vorba, până în 2015 nu vom mai avea ani cu 3 zile de vineri 13 … așa că acum următoarea problemă majoră care o avem este în 2012. Să sperăm că nu murim chiar toți în 2012, pentru a ne putea bucura de cele 3 vineri 13 din 2015

Pot spune că în ultimul an, de când am aflat şi eu mai clar ce-i blogosfera asta, după ce-am citit blogurile multora (parţial sau total), m-am distrat deseori. Uneori datorită postului amuzant, alteori datorită comentariilor surprinzătoare.

Mă distrez copios când aud că X a furat tema de WordPress a lui Y, care Y nu pierde timpul şi-l ia la bani mărunţi pe X, în timp ce blogosfera râcâie în ţărână în jurul celor doi cocoşi. Totul se termină câteva zile sau luni mai târziu, dar lasă în urmă trafic în plus, recunoaştere prin blogosferă, etc. La urma urmei, reclama negativă e tot reclamă.

Mă distrează când un blogger mic şi anonim se apucă să calce pe drumul succesului, postând în acelaşi stil ca şi zeul lui în ale blogoritului, fie acest zeu zoso, fie visurât, fie arhi, etc (mă taxează la cuvânt, deci rămânem doar cu ăştia). Problema apare doar atunci când, pentru a-şi asigura acelaşi stil cu zeul lui, bloggeraşul nostru postează un articol întreg copiat de la zeu. Fără niciun fel de anunţ legat de asta, fără link spre articolul original. E postul lui acum. Cui nu-i place, n-are decât să se agite precum Cola la litru, că măcar mai face nişte trafic omul. Vezi mai sus.

Alţi oameni inteligenţi se gândesc că ar fi bine să-şi demonstreze originalitatea înjurând un alt blogger. De preferinţă, unul mare. Dacă se poate, cel mai mare (deşi aici e arbitrar … te uiţi azi in topuri, e zoso … te uiţi mâine, e cabral sau arhi … fir-ar, nici nu mai ştii pe cine să înjuri). Vă rog să remarcaţi aici dilema omului inteligent. Pe cine să înjure ? De ce ? De care post să se lege, de care opinie ? Sau să se lege de calitatea comentariilor care le primeşte omul ? Cel mai bine, înjură-l pentru că există … în felul ăsta eşti convins că ai dreptate.

Toate bune şi frumoase până aici, dar acestea sunt doar nişte lucruri legate de micii bloggeri, care visează trafic, dar mai ales bani din reclame (că veni vorba, niciodată nu am înţeles de ce nu câştig mai mult din Google Adsense … adică, am conţinut, am calitate – şi modestie, am vizitatori aproape cât google.ro … de ce naiba nu fac bani ?).

Partea frumoasă e că am găsit o temă omniprezentă la (aproape toţi) bloggerii recunoscuţi. Este bâta aplicată peste spate cretinilor. Ce vă rog este doar să ţineţi cont că prin “cretini” se pot subînţelege şi sinonimele literare ale acestui cuvânt, dar şi “ţărani”, “muişti” şi alte celea…

Partea mirobolantă apare atunci când un blogger se plânge de idioţii şi retardaţii care-i postează pe blog şi (atenţie!) le sugerează să înveţe limba română … având greşeli în “plângere”.

Nu am de gând să dau nume sau adrese, pun doar o imagine şi-am terminat. Ce vreau să se înţeleagă este faptul că, deşi postez o singură imagine cu un asemenea caz, am văzut pe multe bloguri (pur şi simplu mi-e lene să caut din nou). Citiţi cu atenţie …

De remarcat că, pe lângă problema expusă mai sus, bloggerul care şi-a câştigat locul (pentru imagine) este şi român adevărat (se plânge de invidioşi, fără a uita să se laude cu veniturile sale).

Vive the Românica.

Have you heard the line “Why is everything to me ?” often ? Did you hear coming out of your own mouth ?

This post is just a personal oppinion, so you all can ignore it. I think I can say that the people that use this line are cowards and selfish.

Let’s cry about our troubles, maybe they’ll fade away … or maybe someone will help us. It’s pointless to think that there a lot of other people facing the same problems or maybe worse.

You are the most important, you are the only one. Keep crying.

Am găsit, azi, întâmplător, un citat interesant, “Cititul nu dăunează sănătății“. L-am găsit, inițial, pe Tritonic – Librărie virtuală, dar l-am regăsit, după o căutare pe Google, în mai multe locuri. Printre altele, se pare că elevii unui colegiu s-au înscris într-o activitate de voluntariat cu acest titlu. S-au plimbat pe străzi, au stresat trecătorii și au încercat să le insufle drag de carte. Mă întreb ce rată de succes au avut (poate că-s eu mai pesimist, dar nu mă aștept să fi rezolvat ceva).

Cum spuneam mai demult, simpla acțiune de a deschide o carte este privită cu indiferență, dezgust sau chiar repulsie. În plus, cei care posedă asemenea sentimente nici măcar nu fac distincție între o carte în format clasic sau e-book. Singurele cărți care-i interesează sunt cele de poker sau de cruce.

Totuși, spre a contrazice măcar parțial părerea celor de la Triton, cineva de aici e decis că acţiunea de a citi dăunează sănătăţii, dar nu grav. Probabil că s-a apucat să citească la lumina lumânării, lucru care nu este deloc indicat.

Voi încheia acest articol prin a enumera cărţile care sunt în lista mea de aşteptare pentru lecturat şi prin a-i mulţumi lui lupzburător încă o dată pentru gestul lui de a-mi dona cărţi. Parcă au fost sânge, dude

Aştept şi alte recomandări (şi cărţi în format digital, dacă aveţi).

O seară frumoasă şi lectură plăcută (celor care se mai ocupă cu acest sport).

Libertatea cuvântului într-o lume care se tâmpește zilnic, puțin câte puțin…

Cum să fii cool pe Messenger … don’șoara Corina aia cred că s-a tâmpit de cap. Și încearcă să tâmpească și puținii care au mai rămas cu neuroni valizi.

Mulți români nu știu să vorbească / scrie corect în românește, așa că … hmm … hai să-i învățăm și alte căcaturi! Citez:

…Dacă nu ţi-ai dat seama că această înşiruire de litere şi de semne e de fapt un scurt dialog pe messenger, culmea, în limba română, trebuie neapărat să-ţi iei un “dicţionar” de prescurtări. Altfel, imaginea ta de tipă sau de tip cool se va duce de râpă şi sigur nu vrei asta. Şi cum nici noi nu ne dorim să ţi se întâmple aşa ceva, iar dicţionare care să explice şmecheriile de pe mess nu au fost tipărite,…

Păi măi tanti, eu am impresia ca tu ești cool deja. Și că bubui de proastă. Mă întreb cine dracu’ te-a lăsat să publici așa ceva, și asta numai pentru simplul motiv că l-aș scuipa chiar la baza nasului. Nici eu nu-mi doream să văd mizeria care ai aruncat-o într-un articolaș scris doar pentru a face trafic unui site.

Am înțeles, totuși, de ce articolul tău este aruncat în secțiunea “Timp liber”… e evident că aveai prea mult timp liber și te-ai gândit să mănânci un rahat. Sta-ți-ar în gât!

Tot pe Libertatea.ro, găsim un alt articol inteligent, scris de o altă “toanti” cu cabină: Învață să fii cool.

Noi idioțenii presărate cu larghețe de inteligenta Cătălina Bradis:

Dacă vrei să fii cool, trebuie să ai mare grijă şi la limbaj. Asta nu înseamnă că trebuie să vorbeşti urât, ci, pur şi simplu, să-ţi adaptezi vocabularul la gaşca din care vrei să faci parte. Iată câteva cuvinte şi replici care-i pot da gata pe amicii tăi: “e beton”, “naşpa”, “hai, frate”, “come on brother”, “belea”, “eşti penal” etc.

Vrei să ieşi în evidenţă cu orice chip, să te faci remarcat? Asta nu-i greu. Foloseşte limbajul specific grupului în care vrei să te integrezi. Gândeşte-te însă că, pentru a-ţi păstra prietenii, nu e suficient “să fii de gaşcă”! Trebuie să ştii cum să te îmbraci, ce accesorii să foloseşti, în ce fel să-ţi aranjezi părul sau ce reviste să citeşti.

Niște intervievați se umflau în pene cu ocupațiile lor:

“Citim aceleaşi reviste (Bravo şi Bravo Girl) ca şi prietenii noştri, ca să avem subiect de discuţie când ne întâlnim”, ne-au spus cei doi tineri.

Tot e bine că se pricep să citească și noroc cu revistele care le dau subiecte de discuție. Le sugerez să facă upgrade la Playboy, pentru a înțelege măcar un sfert din injuriile care și le aruncă oricum … Se pare că nu mai e cool să te remarci prin inteligență, umor sau alte calități “clasice”, trebuie cu orice preț să devii un idiot, un arivist, o fațadă. Trebuie să-i dai gata pe prietenii tăi. Hai sictir, Cătălino!

Deci acum avem, pentru educația omului de rând:

La o căutare micuță după articolele acestei Miss Cătălina se poate vedea cu ochiul liber cantitatea de inteligență care stă să se reverse de sub pletele dânsei.

Mi-e dor de poveștile cu frumoase răpite de zmei …

Corina, Cătălina, sunteți zânele mele … să vă fută zmeii până vă salvez eu !

Azi se lansează oficial, în România, Harry Potter şi Prinţul Semipur (Harry Potter and the Half-Blood Prince), a şasea ecranizare a cărţilor lui J. K. Rowling. Eu, cel puţin, l-am aşteptat cu multă curiozitate, mai ales după ultimele două ecranizări, care au început să urce în lista celor mai proaste filme văzute de mine.

Citisem deja toate cărţile în momentul în care am văzut a patra parte şi chiar eram entuziasmat la gândul că voi vedea încă un film bun. Totuşi, cartea şi imaginaţia mea au luat-o cu mult înaintea calităţii filmului, iar partea a cincea nu a fost decât cu puţin mai bună.

Totuşi, acest film promitea multe, mai ales privind prin prisma cărţii pe care se bazează şi care este una dintre cele mai bune. Cu toate acestea, au reuşit şi de data asta. Au reuşit să scoată o peliculă fără cap şi coadă, din care poţi recunoaşte doar actorii principali (deşi actorul care-l juca pe Dumbledore în primele două părţi era mai bun) şi jocul de Quidditch.

Daca nu ai citit cartea înaintea vizionării filmului, nu vei înţelege de ce se întâmplă jumătate din lucrurile care se întâmplă … also, vei vedea actori care joacă şi habar n-ai ce caractere impersonează, cu cine sunt aliaţi sau cui servesc şi nici care este scopul acţiunilor lor.

Explicaţiile care Dumbledore obişnuia să i le dea lui Harry pentru acţiunile lui sau pentru ce avea Harry de făcut s-au transformat într-un sec “fă asta” şi cam atat. După cum se vede şi în afişul filmului, Harry Potter este în cădere liberă…

Impresia de final este că au transformat un film despre magie, care trebuia să fie cu şi pentru copii, într-un film de acţiune. Nu unul prea bun, oricum.