Acum câţiva ani, când lucram în învăţământ, primeam salarul în mână, în data de 10 şi în data de 27. Dacă se întâmpla să se întârzie plata salariilor, vorbeam cu contabilele şi casiera, înjuram sistemul şi Trezoreria, stăteam la o ţigară şi-o cafea, făcând mişto de aiurelile care se tot întâmplă prin românica.
La un moment dat s-a decis (nu ştiu cine “s-a decis” ) să schimbăm plata salariului: să îl primim în data de 1. Bineînţeles, prima lună a fost mai ciudată, ţinând cont de lipsa de experienţa de a gestiona “purcoiul” de bani de la o lună la alta. Ne-am obişnuit şi cu asta.
Evident, dacă tot am făcut o schimbare, ne-am dat seama că nu ne place, aşa că, la mai puţin de o jumătate de an de la schimbarea datei salarului, ne-am apucat să facem rost de actele necesare pentru a primi salarul pe card. Nu ştiu cine, de ce, sau cum a ales Raiffeisen, cert e doar faptul că am avut onoarea să ne numărăm printre clienţii acestei bănci.
Am aflat relativ repede de sistemul de overdraft (un fel de credit în valoarea a trei salarii), un sistem care chiar mi-a fost de folos la un moment dat.
Anii au trecut, am plecat din învăţământ, dar am rămas cu contul la Raiffeisen. Mi-am achitat ultimele datorii legate de overdraft şi, în noiembrie 2008, decis şi cu bani în portofel, am mers la o sucursală de-a băncii, decis să-mi închei socotelile cu ei (la noul job folosim altă bancă şi nu avea rost să mai ţin contul de la Raiffeisen).
Am dat peste o doamnă în floarea vârstei, sociabilă şi de treabă, căreia i-am explicat ce vreau. A aprobat, mi-a spus că trebuie să plătesc atâta şi atâta, să semnez aici, aici şi aici … iar eu, ascultător, am făcut tot ce mi s-a spus. Înainte de plecare, pentru siguranţă, am întrebat dacă e totul ok şi dacă mi s-a închis contul şi am primit asigurări că totul s-a făcut după voia mea. Am plecat liniştit acasă, cu o grijă în minus pe suflet.
Curios a fost doar faptul că săptămâna trecută am primit un SMS în care EOS KSI (se pare că-s ceva firmă de recuperatori, cu acte în regulă) în care eram somat să-mi plătesc datoriile către Raiffeisen Bank, fiind ameninţat, în caz contrar, cu darea în judecată. Am stat şi m-am holbat la telefon, am clipit, am ieşit din mesaje şi am intrat înapoi, dar mesajul refuza să dispară.
În aceeaşi zi am mers la Raiffeisen, plecând puţin mai repede de la birou (bineînţeles că băncile nu lucrează decât în intervalul orar folosit de majoritatea locurilor de muncă, pentru a încurca cât mai puţin oamenii), să văd ce pitici au pe creier.
Se pare că, într-adevăr, eram dator la Raiffeisen cu 117 RON. Suma nu e atât de mare, dar nu am înţeles în virtutea cărui fapt am eu datorii la Raiffeisen. Casiera cu care am discutat de data aceasta a verificat în sistem, apăreau acolo şi ultimele plăţi care le-am făcut (de când intenţionasem să-mi scot Raiffeisen-ul din cap).
Pe lângă suma imensă care le-o datoram (imensă datorită faptului că nu mi-au mai prestat niciun serviciu), am fost foarte curios să aflu ce pisici mai vor de la mine. Cu ocazia asta am aflat că dragul meu cont nu fusese închis nici pentru un moment. Nu ştiu ce a închis doamna cu care vorbisem atunci, dar înclin să cred că a închis doar ochii.
Pe scurt, am încercat să-i explic noii casiere că vreau să termin cu Raiffeisen. Am specificat-o de mai multe ori, ca să mă asigur că i-a intrat în căpşorul ei blond. Mi-a servit o hârtie şi-un pix şi mi-a cerut cardul, moment în care m-a blocat. Am căutat în disperare în portofel, dar bineînţeles că nu l-am găsit. De ce drac aş mai ţine un card al unei bănci cu care, teoretic, nu mai am legături?
Mi-am plătit “datoria” şi-am plecat acasă, în speranţa că-mi voi găsi cardul minune. Nu l-am găsit, aşa că-l voi raporta pierdut.
Sper ca, de data asta, să-mi închidă amărâtul ăla de cont. Cred că-mi iau nişte martori cu mine, ca precauţie…
No more hot water, again. For a week now. What’s cute is that I found out when I tried to take a shower. The block administrator, when I asked, said she knew about it. She’ll never know how close she was to become my punching bag, especially when she continued by saying there won’t be hot water for another two weeks or so.
I was thinking that I haven’t posted a game on the blog in quite a while, so I made a mea culpa and started looking for a game designed for normal people, which should be attractive to intelligent individuals and even people with a reduced IQ to like it. I spent a lot of time searching the game that would meet this bare requirements and I think I have found it.
)
Of course I bought one for myself. It had the extraordinary capacity of 256 MB, was small, blue and transparent. It was the perfect toy. No more stress caused by diskettes, no more writing on CD-RW’s. Just like on a floppy disk, I could write and erase data as I saw fit … like on a CD, I could transfer a lot of data.
There are (a little) more that 11 years since, for the first time, I found Windows. I have had decided, after some ferm assurances that I would be helped if necessary, to try for the computer department in highschool, although I haven’t had seen a computer in my life before (this doesn’t count movies … and there they look good 
).. 
Totuşi, noi ştim. Voi ştiţi. Oricum aş conjuga verbul ăsta la primele două persoane, nu ajung la niciun rezultat. Ei şi ele nu ştiu.
Am găsit, azi, întâmplător, un citat interesant, “Cititul nu dăunează sănătății“. L-am găsit, inițial, pe 
Today is the day that marks 400 years since the Italian physicist, mathematician and philosopher 
Surprisingly, I’d say, considering through what and how many happened to me yesterday. Yesterday, Friday, August 14th. Everybody knows about superstitions like Friday 13th, Tuesday 13th, black cat crossing your path, all that stuff. Well, those don’t apply to me, maybe because I don’t believe in them. Friday 13th even had some luck in store for me, a couple of time (not a lucky charm, but sometimes way better than what I expected 
.
