Aseară am revenit în Oradea, decis ca pe tren să-mi continui proiectele de programare care le am în curs.
În vederea acestui scop, mi-am lăsat laptopul la încărcat până în ultima clipă, apoi l-am pus în hibernare şi am plecat. Ajuns în gară, am hotărât să mă aşez în singurul locşor din tren unde există priză (de fapt, două alăturate … doar suntem europeni acum, nu?).
Am avut, totuşi, o mică surpriză, nu neapărat plăcută, când, după ce am urcat în tren, am remarcat că pe cele mai apropiate două locuri (de priză) erau două femei, una la vreo 35 de ani şi cealaltă undeva peste 50. Doar locul de dincolo de ele era gol, dar îmi displăcea profund ideea de a butona înghiontit de colegii de drum, cum mi s-a mai întâmplat…
Mi-am luat inima în dinţi şi am rugat-o pe doamna mai tânără (cea care stătea chiar lângă priză), dacă se poate, să-mi doneze locul ei. Am contat pe faptul că nu avea telefon la încărcat şi nici nu părea să fie în stare să distingă un laptop închis de o cărămidă mai interesantă.
După ce a trebuit să repet de câteva ori întrebarea (s-a băgat şi doamna mai în vârstă în discuţie), a fost de acord să mă lase să-mi pun telefonul la încărcat acolo … când, într-un final, a înţeles că o rugam să se mute, a făcut o mutră mai acră, dar s-a mutat, lăsându-şi totuşi bagajul să-i ţină companie trollerului meu.
Nu a uitat, atunci când s-a aşezat pe noul loc, să arunce o ultimă replică mai veninoasă: “Ştii, nu e frumos să ridici femeile !”. Da, ştiu, doar pe piedestal …
Chiar m-a blocat niţel … probabil că s-a şi văzut pe faţa mea, pentru că nu a mai adăugat nimic.
Tanti nu avea nici un folos pentru amărâta aia de priză, iar în acel tren doar acolo există vreo priză. Cu ce-am deranjat-o atât de tare că am rugat-o să se mute în cealaltă parte a femeii în vârstă, ţinând cont de faptul că am rugat-o frumos?
Cireaşa de pe tort a venit un pic mai încolo, totuşi … la prima staţie ambele femei au coborât … asta chiar m-a lăsat mască. Pentru 10 minute de călătorie s-a gândit să-mi arunce remarca aia? Sau doar pentru că era de la ţară?
Cred că oamenii nu se simt bine dacă nu încearcă să facă pe alţi oameni să se simtă prost … just for the fun of it.
) asupra vreunui banc. Toate sunt “acolo“, în categoria “există, hai să le spunem pentru o porţie de râs“. În cel mai bun caz, se povesteşte o întâmplare amuzantă, care poate trece drept banc. Sau doar ca glumă. Evident, trebuie talent de povestitor şi câteva înflorituri. Alte bancuri se nasc spontan, printr-o glumă bine plasată sau vreo aluzie răutăcioasă, lucruri transmise mai apoi într-un format mai atractiv, de povestitorul menţionat mai sus.
Tipografia, deşi necunoscută în Europa până la invenţia lui Gutenberg, era cunoscută în China încă dinainte de secolul IX. Totuşi, Gutenberg e cel care o aduce în atenţia publicului şi reuşeste, în decurs de câteva sute de ani, să modeleze o societate în care majoritatea ştie să scrie şi să citească, ceea ce înainte era doar apanajul clericilor, sau, în unele cazuri, a nobililor.
