Close Panel

8

Jul

2009

Alergia corcoduşelor

By DarkByte. Posted in De-ale vietii | 3 Comments »

Astăzi, imediat după ce am ieşit de la job, am fost îmbiat cu nişte corcoduşe. Corcoduşele, nimic de zis, frumoase, coapte şi parcă-mi făceau cu ochiul … noroc că mi-am amintit la timp că sunt alergic la corcoduşe.

Totul a început demult, deci poate că ar trebui să încep cu “a fost odată ca niciodată…” (nu de alta, dar nu intenţionez repetarea experienţei în viaţa curentă) într-o zi frumoasă de vară târzie, când eram la plimbare cu o vecinuţă (Tania) prin “grădina vecinului”  (a se citi parcarea unui campus universitar, aflat aproape de mine). Obişnuiam să ieşim acolo cu bicicletele, mai ales în weekend-uri, când parcarea era de obicei pustie şi nu avea nimeni treaba unor ţânci de 10-11 ani.

O altă atracţie a parcării era definită de prezenţa unor corcoduşi, pe lungimea unei laturi. Mai pe româneşte spus, eram plecaţi la vânătoare de corcoduşe. Tania culegea ce corcoduşe erau pe ramurile mai joase, dar eu, ca orice băiat, mai ales în prezenţa unei fete, am ales să urc în pom şi să trec la culegere în masă.

corcoduseTotul a fost roz şi luminos (parţial, de la soarele atât de darnic cu razele lui), până când am decis să mai urc puţin pentru un smoc de corcoduşe out-of-range, care-mi făceau semne disperate. Nu mai puteam să le ignor. Încet-încet, am urcat până am ajuns la o distanţă confortabilă de ele. În momentul în care mi-am desprins mâna de pe creangă şi am întins-o spre raiul corcoduşelor, am simţit că nu era prea stabilă creangă, un prilej foarte bun pentru a-mi folosi reflexele si spaima. Corcoduşul, care cred că nu a fost foarte încântat de mine la momentul respectiv, a decis că e generos şi-mi oferă toată creanga … pe gratis.

Am avut aproximativ 2 secunde de zbor. Trecând cu vederea inima care-mi bătea în piept în ritm de pistol automat, sentimentul a fost magnific. Fără să mă ţin de nimic, pluteam. Simţeam vântul care bătea şi mă îmbăia într-un aer răcoros, vedeam cerul peticit cu câţiva nori albicioşi …

A fost frumos şi scurt. Durerea, totuşi, a ţinut ceva mai mult. Am aterizat pe spate şi, înainte să apuc să zic “au”, creanga a sărit la mine-n braţe. Dublu “au”. Am mutat creanga de pe mine cu un efort ce a părut, la momentul respectiv, titanic, apoi am auzit-o pe Tania ţipând. Cred că ţipase pe toată durata planării mele. Ce nu am înţeles a fost de ce nu am ţipat eu … Oricum, stăteam întins pe spate, mi-am adus mâinile pe lângă corp şi am vrut să ţip că sunt bine. Şoapta rezultată nu a fost îndeajuns cât s-o calmeze pe vecinuţa mea, dar s-a oprit din ţipat.

Până am decis să mă ridic în picioare şi să-mi verific componentele a durat vreo 5 minute, dar mie mi s-au părut 5 săptămâni. Partea bună e că am scăpat doar cu o trântă şi niţel praf pe haine. Partea rea e că de atunci am alergie la corcoduşe … Pisicile negre îmi pot tăia calea cât poftesc, iar vinerile care pică în data de 13 nici nu le bag în seamă. Nu se compară nici pe departe cu puterea malefică a câtorva corcoduşe.

Curios, la căţărat n-am căpătat nicio alergie …


DarkByte is
Email this author | All posts by DarkByte | Subscribe to Entries (RSS)

 

3 Responses to “Alergia corcoduşelor”

  1. 1
    Yane2806 Says:

    laughing eu am cazut in cap prin clasa I si de atunci sunt cam ciudat. se pune?

  2. 2
    DarkByte Says:

    Depinde. La ce esti alergic? happy

  3. 3
    Yane2806 Says:

    nu vrei sa stii. ciudat, ca tot ai intrebat, ma intreb si eu. doar uneori, la praf; problema nu e grava, dar am o sensibilitate aparte la soare si efort fizic intens. cum suna: sunt alergic la soare. am avut ceva probleme de sanatate cu ceva timp in urma, probabil de acolo toate astea ( noroc ca nu sunt alergic la info )

 

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong> <pre lang="" line="" escaped="">