Serios !

Plec cu bița pe la 4:12 de la birou (Calea Sântandreiului), ajung pe la 4:28 la ING pe Decebal – trebuie să alimentez cardul unei prietene. Ne scuzați, n-avem casierie, nu vă putem lua banii – adica, în traducere liberă, noi suntem mai ciumeci și permitem doar clienților cu card să depună bani. Wow, bancă fără casierie (și nu e caz singular, am mai prins din astea – a devenit deja un fel de modă) !?! Zici că-s curve fără pizdă.

Întreb și eu, într-o doară, unde naiba au și ei casierie și mă anunță, senin, că au pe Alecsandri. Noah bine, după ce aflu și unde dracu’ e strada cu pricina, pe la 4:32 pornesc încolo. Bună zi mi-am ales și eu să fug după ING-uri: mă arde soarele-n spate de parcă aș fi la plajă.

După un pedalat vârtos pe malul Crișului și nițică învârteală pe la niște semafoare, mă prezint (înainte de 5 fără un sfert) pe fericita stradă posesoare de bancă ING cu casierie. Surpriză: e închis !!!

Orarul zice de la 9 până la 16 … poftim ??? Adică cum dracu’, avem casierie, da’ nu și pentru oamenii care au un job ? Eu ajung pe la 8 la birou, plec la 4 și ceva… cum curvă de mă-sa să mă prezint să alimentez un căcat de cont ?!? Oamenii cu scaun în loc de cap de la ING îs chiar cretini ?

P.S. titlul complet al acestui post este “ING rules at sucking !” (“ing”-ul de infinitiv al verbului “to suck” este preluat după numele acestei așa-zise bănci). Un bacronym gasit la repezeală ar fi ING = I no good.

Well, nu. Nu e niciun video pe aici (în special nu cu mine în rolul principal), dar e bine că ai ajuns aici. Blogatu ne-a cerut părerile despre vlogging (video-blogging, pentru cei neinițiați în tainele bloggingului anului 2011 ) și, mai ales, despre serviciul oferit de Bambuser.

Ca să fiu foarte sincer, e prima oară când aud de Bambuser (sau de alternative gen Qik), deci nu vă așteptați la un review al site-ului sau al serviciului – nu ar fi util nimănui

Singurul lucru sigur pe care-l știu despre vlogging este faptul că n-o să mă prindeți în grabă încercându-l … prefer să-mi țin începuturile de chelie în afara razei obiectivului

Cu toate acestea, dacă blogul ți-e axat de tutoriale DIY (do it yourself) sau excursii (sau o grămadă de alte posibilități), vlogging-ul poate fi mult mai convenabil decât să scrii pagini și pagini de descrieri care, poate, nu vor fi vreodată citite.

That being said, enjoy vlogging and do try Bambuser !

Apariția e-book reader-elor a schimbat destul de drastic felul în care privim – și citim – cărțile. Bineînțeles, multă lume încă preferă cărțile “the way they were meant to be” – care pot fi mirosite, pipăite, îndoite, mâzgălite. Fiecare cu gusturile lui.

Eu am fost atras, de relativ mult timp deja, de lectura cărților electronice – pe un calculator desktop, iar apoi pe laptop. Mi se pare mult mai comod să dau un click sau să scrolez pentru a schimba pagina. Poate sunt mai leneș de felul meu,

Ştiu, n-am mai dat demult pe blog … da asta nu fiindcă am uitat de el. S-au întâmplat multe de ultima oară de când am scris p-aici, sper să am timp să mai povestesc şi pe blog ce şi cum

Ca să n-o lungim prea mult … zilele trecute am primit nişte hardware nou la birou … monitor de 23″, 4 GB RAM, hard-disk intern Samsung Spinpoint F3 de 1 TB, un hard extern de-un terra jumate, chestii de-astea. Am făcut pe dracu’ ghem până am reuşit să-mi instalez hardul şi ramii (cu testarea lor prealabilă, evident), ţinând cont că avem un deadline … real soon. Evident că a trebuit să scot nişte câteva şuruburi şi fire de la locul lor plin de praf…

Azi, în sfârşit, am ajuns să am ramii şi HDD-ul la locul lor. Bucuros, nevoie mare, m-am dus la masă şi am început să fredonez Roxette (How do you do). Când am revenit la birou, am căutat-o repede pe iutub şi m-am apucat de lucru, fredonând în continuare aceeaşi melodie.

Pe la 3 jumate, când s-a mai liniştit treaba cu bug-fixingul și toate celea, mi-am dat seama că fredonam în gol, fiindcă nu pornisem videoclipul … … după ce l-am pornit am remarcat încă o chestie interesantă …

Cu toate chestiile hardware adiționale care au avut loc, uitasem să-mi conectez căștile înapoi în jackul din spatele calculatorului …

Morala: Bucurați-vă de muzică când aveți ce asculta … dar și în rest !

E clar că totul a fost creat doar pentru noi, perla creației …

Codul sursa il gasiti aici.

V-aţi gândit vreodată ce-şi poate dori un programator ? Sau, mai bine, ce-şi pot dori doi programatori ? Bine, şi al treilea a vrut la fel, dar a fost vorba de efectul de turmă, deci se scade din total size.

Să vedem dacă pot descrie mai exact contextul acestei dorinţe … programatorul s-a trezit cam răcit (motiv pentru care putea foarte bine să trimită câtorva colegi nişte mulţumiri … sub formă de computer prank … ah, aia s-a întâmplat dinainte ) şi cu un nas curgător. Imaginaţi-vă Ozana lui Creangă, cea limpede şi curgătoare … aş putea spune că nasul respectiv s-a trezit foarte … literat …

Proprietarul nasului cu pricina şi-a mutat oasele de geek înspre birou, la puţin timp de la momentul 0 al dimineţii. Nasul a continuat să facă fiţe, strănuturile erau aproape pe mai multe fire de execuţie, şerveţelele mureau pe capete. Ale firmei, evident.

Aş putea să spun că aceste necazuri mă aveau pe mine ca proprietar, dar mai bine vă las să ghiciţi …

La un moment dat, după săpături prin bucăţi de cod de prin antichitate şi un kilogram de servetele la activ, mi-am adus aminte de concediul de Crăciun. Nu, nu mă refer la brad, la cadouri, la zăpadă sau la moşu’ ăla … mă refer doar la faptul că am mâncat ciorbă de perişoare. O ciorbă bine făcută, dacă mă puteţi înţelege. Glandele mele salivare mă înţeleg la fel de bine ca şi dimineaţă. Spus pe şleau, salivez doar la gândul unei ciorbe de perişoare.

La un moment dat nu am mai suportat să ţin secret visul meu şi l-am împărtăşit celui mai apropiat coleg …. nu ştiu cum m-am exprimat, ce expresii faciale am avut sau cum l-au influenţat bioundele mele, cert e doar faptul că mi-a dat nişte nume drăguţe, gen “porc mistreţ”, “dork”, “moron” … pe scurt, a devenit visul a doi programatori.

Uite aşa, din vorbă în vorbă, am ajuns să plecăm de la birou, pentru vreo 50 de minute, până la cel mai apropiat restaurant, şapte oameni (7) pentru trei porţii de ciorbă de perișoare şi nişte alte platouri … am avut noroc şi de un preţ rezonabil, aşa că, parafrazându-l pe colegul menţionat mai sus, scurt pe doi, “great succes” ..

Status: nasul mi s-a cam disociat de ideea de Ozana în urma tratamentului cu ciorbă. Great succes, indeed

După cum unii dintre voi ştiu, mi-am deschis, recent, un forum cu şi despre programare.

Menirea acestui post pe blog este să vă anunţe de existenţa unor tutoriale de (Borland) Pascal şi de tutoriale despre framework-ul QT.

Cei interesaţi de programare să-şi facă o rezervare (cu minim o săptămână înainte) pe forum

Ştiu, programarea nu începe cu Pascal şi nici nu se termină cu QT, dar este un început. Veniţi cu sugestii, pareri, idei noi … vom ţine cont de ele

Ne vedem pe forum

Suntem în 2010, iar eu încă nu v-am urat să aveţi un an nou fericit, multe împliniri, tot ce vă doriţi, trei cai frumoşi şi o Dacia Logan (sau un BMW … prietenii ştiu de ce ) în garaj … am făcut-o acum. La mulţi ani, oameni buni şi răi.

Totuşi, chiar înainte de a pleca în concediu, am fost, din nou, lovit de nişte românisme.

Avem trenuri cu uşi automate, care au buton pentru deschidere (luminat verde când uşa poate fi deschisă) şi se închid automat (cu un zgomot care-ţi găureşte creierii).

Avem trenuri noi şi frumoase, cu geamuri crăpate. Nimeni nu pare să observe. Nimănui nu pare să-i pese. Am circulat două luni în acelaşi vagon de tren cu geam crăpat chiar lângă uşă. Chiar înainte de sărbători, au schimbat vagonul. Geamul probabil că s-a bucurat de sărbători în compania aceluiaşi vagon cu care era deja amic.

Avem trenuri noi şi dotate, cu prize pentru omul de rând care vrea să-şi încarce telefonul, laptopul sau să asculte o manea la casetofonul căruia i s-au terminat bateriile. Păcat că mecanicii nu ştiu încă să le dea drumul (nu toţi, e drept), controlorii nu-s interesaţi când îi rogi să vorbească cu mecanicul despre prize şi, destul de des, prizele sunt în concediu de boală. E bine să ai laptop, dar e şi mai bine să îl ţii la încărcat până în ultimul moment, înainte de a pleca spre gară.

Avem trenuri noi şi calde. Şi reci. Şi nu ştii la ce să te aştepţi niciodată, fiindcă nivelul termic al vagonului e în mâna sorţii, în fiecare zi. Mai bine să fi pregătit, din timp, pentru frig, căldură, ceaţă, vânt sau orice fel de precipitaţii.

Avem trenuri noi şi frumoase care au înlocuit rapide, accelerate şi chiar personale. Curios e că, din când în când, când eşti obişnuit cu relativul confort din noile trenuri, mergi cu un accelerat soios, în acelaşi vagon în care ai mers acum 20 de ani şi încă mai găseşti mucii care i-ai şters de banchetă, neatinşi, în acelaşi loc.

Nu e nimeni interesat de cum funcţionează trenurile şi cât de confortabil e călătorul în ele. Totuşi, din când în când apar nişte oameni mai drăguţi, care vor să vadă dacă nu cumva ţi-ai pierdut biletul de la ultima verificare a controlorului, să aibă motiv să-ţi fută o amendă. Tipii se recomandă a fi cei de la supracontrol.

Să mă supracac pe sistemul românesc actual.

Un nou forum cu temă informatică, o nouă abordare. Sperăm să fie o abordare mai bună

Vizitaţi-ne pe BitCell.info.