A reapărut tw8 … şi e nervos

Rugămintea lui a fost ca oamenii care au bloguri să pună un chestionar pe teme ecologice. Mai exact, întrebarea chestionarului este “Aţi reciclat vreodată ?”.

O să vă rog să vă mergeţi în sidebar-ul paginii (în dreapta) pentru a vedea chestionarul şi a vota.

Thanks.

Găsită la Razzor. Demonstrează, fără drept de apel, de ce şarpele originar a ales să discute cu Eva despre trebuşoara cu mărul pricinaş

P.S. copiii sunt extraordinari. Merită vizionat.

Have fun

Oh, The Temptation from Steve V on Vimeo.

Am dat, întâmplător, peste blogul şi adresa de mai jos.

Ideea principală este următoarea: un om bătrân şi bolnav îşi vinde cărţi din bibliotecă pentru a-şi cumpăra medicamente.

Care doriţi şi puteţi să ajutaţi sau care aveţi nevoie de cărţi vândute mult sub preţul lor, intraţi aici. Nu o să vă întrebe nimeni dacă aţi făcut-o din bunătatea sufletului vostru sau doar pentru a vă include biblioteca în turul apartamentului dvs. data viitoare când primiţi vizite. Eu, în schimb, vă voi mulţumi pentru că aţi încercat să ajutaţi un nevoiaş.

Mulţumesc.

La câteva zile după ce mi-am luat laptop, o prietenă de-a mea şi-a dat seama că ar cam fi cazul să renunţe şi ea la incubatorul ei cu 512 MB de ram şi procesor de 1,6 GHz, cumpărat acum vreo 7 ani. A fost foarte entuziasmată de ideea de laptop, dar mai puţin de preţul acestuia. N-aş putea spune că o condamn pentru asta

Totuşi, până la urmă a făcut rost de bani şi, la 6 zile după ce mi-a fost livrat laptopul, şi-a primit şi ea cutiuţa rabatabilă de mai puţin de 3 kg, dar cu performanţe mult superioare incubatorului mai sus menţionat.

Bineînţeles că a fost cel puţin la fel de entuziasmată ca şi mine de noua jucărie, dar eu am fost plăcut surprins de faptul că-şi cumpărase exact acelaşi model de laptop ca şi al meu, cu aceleaşi caracteristici tehnice. Bine, mint, hardul este de la altă firmă, dar de aceeaşi capacitate. Detalii …

Mi-am făcut o imagine a CD-ul de Windows XP SP3 de pe care mi-am instalat eu laptopul (da, Windows cu crack, so sue me ), i-am scris şi ei un CD cu această imagine, am servit-o cu driverele care le dădusem jos şi … cam atât. I-aş fi instalat eu laptopul, dar eu fiind cu jobul în Oradea… s-a autoservit … de voie, de nevoie, de nerăbdare …

M-a amuzat că a butonat niţel prin Ubuntu înainte de a începe să-şi instaleze XP-ul. Şi-a găsit şi Mahjong pe acolo … … copiii ăştia …

Într-un final a trecut la treabă. Nu mai instalase Windows vreodată, aşa că m-a întrebat cu ce începe. I-am zis că e simplu: bagi CD-ul de Windows şi te apuci de treabă. Mă anunţă, după vreo 3, 4 minute, că i-a apărut ceva autorun care-i zice că nu găseşte nu ştiu ce… Nu pot să neg, m-a lăsat mască. Ce ?!? Cum ? Ai dat restart după ce ai băgat CD-ul ? Nu ? Eşti tot în Ubuntu ? Ah, bine atunci … joacă în continuare Mahjong şi mă anunţi când eşti gata să instalezi Windows

S-a încruntat, s-a descruntat, a dat restart. Mă anunţă că nu i-am scris bine CD-ul de Windows. Da, bine. Stai, ce ?? Cum ai ajuns la concluzia asta ? Păi, l-am băgat înăuntru, am dat restart şi mi-a pornit din nou Ubuntu. Şi zici că nu e scris bine CD-ul … Auzi, du-te-n BIOS şi setează pe acolo ordinea de bootare a device-urilor, pune CD/DVD primul … şi scoate cele care nu-s necesare (USB, LAN). Bun, acum ar trebui să meargă. Oau, merge Great success

Ne stresăm niţel cu partiţiile, trecem mai departe cu bine. Liniştit că totul e ok, mă întorc la treaba mea.

Douăzeci de minute mai târziu îmi scrie că iar a ajuns la ecranul cu partiţiile, ce să facă acum? M-am încruntat un pic, dar mi-am zis că “neah, n-are cum”. I-am zis şi ei. S-a ofuscat. Într-un final am ajuns la concluzia că într-adevăr e la acelaşi ecran Cum pisicii ei de treabă ? Auzi, don’şoară, ai scos cumva HDD-ul din lista device-urilor care pot boota sistemul ? Cum, de unde să scot ? Habar n-am unde-i aia, n-am făcut în viaţa mea. Fir-ar, eu ţi-am spus să faci asta acum aproximativ jumătate de oră. Nu, că nu ţine minte. Bineee … ştergem din nou partiţiile, le refacem, dă Setup-ul restart, moment în care o reped să intre din nou în BIOS. Ce surpriză … HDD-ul nu mai era în lista de bootare … la prima boacănă părea amuzantă treabă, dar deja se împuţea treaba

În disperare de cauză continuăm cu instalarea, dar bootăm de pe hard-disk de data asta Cool, se instalează. Naşpa, 800×600 … las’, fată, instalezi driverul “şi totul va fi biiine”.

Am trecut surprinzător de repede prin instalarea de drivere. Yeey, system is now functional (Goliath online, pentru cunoscători ). Îşi mai instalează ce programe îi mai trebuie, mai instalează şi ce programe îi spun eu, merge bine. Joacă tontoroiul. Ea, nu laptopul. Laptopul se fereşte, cât poate şi el, săracul.

Îi sugerez să-şi seteze laptopul să hiberneze atunci când apasă pe butonul de power. Îi explic ce-i asta, mai detaliat, şi aprobă. O trimit la plimbare prin Power Options, îi zic să bifeze “Enable hibernation” din fişa Hibernate, să revină la fişa Advanced şi să selecteze “Hibernate” ca acţiune pentru power button şi … Cum nu-i acolo ?? Auzi, ai dat Apply după ce ai selectat “Enable hibernation” ? Nu, n-ai spus. Bine … spun acum. Nah, acum există opţiunea … grijă la Apply deci …

Trece o zi, trec două. S-a apucat de tehnoredactare. Fu*** şi facă-i … ce se întâmplă ?? Păi mă încurcă chestia asta pătrăţoasă, atunci când scriu mai bine … dă să plângă, dar îi este milă de laptop. Îl inundăm data viitoare. Totuşi, ce chestie? Asta care mişcă mouse-ul. Aaaaah … chestia aia de sub tastatura … chestia de touchpad

Damn, chiar are dreptate, dacă stau bine să mă gândesc. Trebuie să fac ceva cu chestia aia, şi pe mine mă încurcă din când în când (când scriu pe blog doar … în rest nu scriu foarte mult în ritm susţinut). Google help … adică Google sărci.

Dell rules ! Au driver de touchpad şi nu e ascuns pe cine ştie ce pagină obscură. E pe aceeaşi pagină obscură ca şi restul driverelor. Download, install. Restart ? Restart ! Revine, îmi apare o iconiţă nouă jos. Dau dublu click pe ea din reflex. Apare un fel de panou de administrare a chestiei ăleia, cu aproximativ 400% din opţiunile care mi le imaginam că o să le aibă. Nicio problemă, măcar mă simt în control

Trec prin opţiuni, citind textul din căsuţe la foc automat, bifând/debifând căsuţele foc cu foc. Hmm, asta trebuie, asta trebuie, asta e bine aşa cum e … ah, “Swap left and right buttons on external USB mouse”, afară … scroll pad … bla bla bla. Îl închid, moment în care memoria mea de scurtă durată se goleşte. Nu mai ştiu ce opţiuni are touchpad-ul, dar sunt convins că le-am setat bine Bine, hai să fac un test. Bag mouse-ul, touchpad-ul se culcă. Scot mouse-ul, ce zi frumoasă pentru touchpad. Foarte bine.

Fereastra de mess, fereastra de Windows Explorer. Drag & drop … l-a luat. Îl instalez ? Nuu, ţi l-am trimis de ornament. Se şucăreşte. Dă restart, după ce aprob mişcarea. Revine.

Îi spun că, din punctul meu de vedere, cea mai importantă opţiune e “Disable Touchpad when external USB mouse is present”. Mă crede. Cu panoul de administrare în faţa mea, îi spun să dea “Apply” (din motivele expuse mai sus) şi îi spun să treacă la a doua fişă şi să … NU-MI MERGE

Poftim ? Ce anume ? Despre ce-i vorba ? Nu pot da click să redeschid astea două fişe. De ce le-ai închis ? (da, mi-am dat seama imediat că nu conta …. Ce se întâmplă ? S-a blocat laptopul ? A dispărut imaginea ? N-ai curent ? S-a ars ? What ?
Nu, niciuna din astea. Nu-i merge clickul. Şi stă să plângă. Clicu’ … frast ! Fata stă să plângă ! Încerc s-o calmez, dar nu mai răspunde la comenzi. Ctrl+Alt+Del ? Nimic. Reboot ? Buton localizat prea departe. Fir-ar.

Mă sună. Chiar se pregătea să plângă. Încerc s-o calmez … cum ??? Ai încercat vreodată să calmezi o fată înspăimântată că nu-i mai merge mouse-ul ? Înţeleg să fie înspăimântată de un şoarec, dar acolo e simplu … prinzi şi castrezi şoarecul, îl dai la pisic, şi totul e roz din nou. Ce drac poţi face când nu-i funcţionează mouse-ul ? Îi spui : “lasă, va fi bine, o să vezi” ? Oare te crede ? Nu, nu te crede. Pe-ncercate.

Într-un final, relativ calmă, îmi expune problema, pe detalii. Apasă click şi îi apare “What’s this?”. S-o fi gândit că nu-i mai recunoaşte Windows-ul mouse-ul şi, când dă click cu el, Windows-ul e politicos şi o întreabă ce-i asta. Cu ce-ai dat click, fată ? Cu patentul sau cu degetul ? Hmm … ai încercat să dai click dreapta ? Nuu, click stânga nu-mi merge, acolo e problema. Da, măi, am înţeles, dar ai încercat click dreapta ? L-a luat pe “nu” în braţe şi-l ţine bine. Mă exasperează. Reuşesc s-o conving să apese butonul din dreapta şi … magie !! Funcţionează.

Ne (se?) chinuim să intrăm înapoi în setările touchpad-ului, intrăm pe a doua fişă, debifăm “Swap left and right buttons on external USB mouse”, Apply (toate astea cu butonul drept, minune) şi … vuuummm. Linişte şi pace, click funcţional, touchpad dezactivat …

Totul revine la normal. Sau mai urmează ceva ? Sper că nimic de genul ăsta …

Uraaa … şi la gară. Mi-am regăsit cardul de la Raiffeisen.

Acum pot scrie un articol despre cum ajungi în extaz în doar două secunde şi cinci paşi simpli, expuşi mai jos:

Mi-am găsit cardul. Hai înapoi la bancă (învoieşte-te din nou de la lucru să poţi ajunge cât timp banca e încă deschisă). Plin de emoţii că scap de şacalii ăştia mercantili şi plin de transpiraţie că am făcut raliuri cu bicicleta, ajung la bancă şi fug repede înăuntru.

Casiera cu care am vorbit data trecută era lipsă, dar m-a recunoscut colega ei şi m-a trecut peste rând. Îi dau buletinul, scot (mândru de mine) cardul şi aştept să termine holbatul la buletin şi monitor.

Brusc, mă anunţă, relativ senină, că nu-mi poate închide contul, fiindcă am o poprire pe cont. Poftim ?!? Ce-i aia ?? Păi să vedeţi că Primăria Arad v-a pus poprire pe cont în valoare de 67 de RON şi nu puteţi închide contul până când nu achitaţi. Nu, nu, nu se poate să plătiţi aici, trebuie să mergeţi în Arad, la Finanţe sau cine ştie unde … şi trebuie să aduceţi o hârtie de la ei că nu mai aveţi poprire. Îmi pare rău, probabil că nu a fost atentă colega mea când s-a uitat săptămâna trecută.

Păi … colega la ce dracu’ visa ? Nu e pusă să fie atentă ? Dacă face o greşeală care dăunează băncii, presupun că i se trage din salar … dacă-mi greşeşte mie, un om de rând, cui îi pasă …

Uite aşa am pierdut încă o săptămână, plimbat pe la bănci şi cu prospecte interesante de plimbare prin Arad.

Comentarii ? Nu mai am. Am nervi.

De fapt, nu. Nu mai am nici măcar nervi. Am draci

Ştii ce-i un radar Doppler ? Ştii cine-a fost Doppler ? Ai auzit de efectul Doppler ? Nu contează, nu ai nevoie să ştii lucrurile astea pentru a citi mai departe … eram doar curios

În imaginea din stânga este prezentat un radar Doppler. De obicei, este folosit la staţiile meteorologice sau la controlul traficului aerian. În alte forme şi dimensiuni este folosit ca radar (cel folosit de poliţai), în radiologie, etc. Cum şi de ce funcţionează nu este important deloc în povestioara ce urmează.

În Oradea, foarte aproape de aeroport, se află un asemenea radar Doppler. Evident, fiind aproape de aeroport, este foarte aproape de mult-lăudatul Tiago (care nu s-a mai deschis … nici măcar la culoare). Faţă de centura oraşului, radarul este chiar in spatele lui Tiago. Dincoace de centură, la vreo 50 de metri, e clădirea de birouri în care lucrez. În linie dreaptă sunt, probabil, vreo 200-250 de metri între radar şi jobul meu.

V-am familiarizat cu locurile, ştiţi ce-i un radar Doppler … să trecem la acţiune

Acum câţiva ani, când lucram în învăţământ, primeam salarul în mână, în data de 10 şi în data de 27. Dacă se întâmpla să se întârzie plata salariilor, vorbeam cu contabilele şi casiera, înjuram sistemul şi Trezoreria, stăteam la o ţigară şi-o cafea, făcând mişto de aiurelile care se tot întâmplă prin românica.

La un moment dat s-a decis (nu ştiu cine “s-a decis” ) să schimbăm plata salariului: să îl primim în data de 1. Bineînţeles, prima lună a fost mai ciudată, ţinând cont de lipsa de experienţa de a gestiona “purcoiul” de bani de la o lună la alta. Ne-am obişnuit şi cu asta.

Evident, dacă tot am făcut o schimbare, ne-am dat seama că nu ne place, aşa că, la mai puţin de o jumătate de an de la schimbarea datei salarului, ne-am apucat să facem rost de actele necesare pentru a primi salarul pe card. Nu ştiu cine, de ce, sau cum a ales Raiffeisen, cert e doar faptul că am avut onoarea să ne numărăm printre clienţii acestei bănci.

Am aflat relativ repede de sistemul de overdraft (un fel de credit în valoarea a trei salarii), un sistem care chiar mi-a fost de folos la un moment dat.

Anii au trecut, am plecat din învăţământ, dar am rămas cu contul la Raiffeisen. Mi-am achitat ultimele datorii legate de overdraft şi, în noiembrie 2008, decis şi cu bani în portofel, am mers la o sucursală de-a băncii, decis să-mi închei socotelile cu ei (la noul job folosim altă bancă şi nu avea rost să mai ţin contul de la Raiffeisen).

Am dat peste o doamnă în floarea vârstei, sociabilă şi de treabă, căreia i-am explicat ce vreau. A aprobat, mi-a spus că trebuie să plătesc atâta şi atâta, să semnez aici, aici şi aici … iar eu, ascultător, am făcut tot ce mi s-a spus. Înainte de plecare, pentru siguranţă, am întrebat dacă e totul ok şi dacă mi s-a închis contul şi am primit asigurări că totul s-a făcut după voia mea. Am plecat liniştit acasă, cu o grijă în minus pe suflet.

Curios a fost doar faptul că săptămâna trecută am primit un SMS în care EOS KSI (se pare că-s ceva firmă de recuperatori, cu acte în regulă) în care eram somat să-mi plătesc datoriile către Raiffeisen Bank, fiind ameninţat, în caz contrar, cu darea în judecată. Am stat şi m-am holbat la telefon, am clipit, am ieşit din mesaje şi am intrat înapoi, dar mesajul refuza să dispară.

În aceeaşi zi am mers la Raiffeisen, plecând puţin mai repede de la birou (bineînţeles că băncile nu lucrează decât în intervalul orar folosit de majoritatea locurilor de muncă, pentru a încurca cât mai puţin oamenii), să văd ce pitici au pe creier.

Se pare că, într-adevăr, eram dator la Raiffeisen cu 117 RON. Suma nu e atât de mare, dar nu am înţeles în virtutea cărui fapt am eu datorii la Raiffeisen. Casiera cu care am discutat de data aceasta a verificat în sistem, apăreau acolo şi ultimele plăţi care le-am făcut (de când intenţionasem să-mi scot Raiffeisen-ul din cap).

Pe lângă suma imensă care le-o datoram (imensă datorită faptului că nu mi-au mai prestat niciun serviciu), am fost foarte curios să aflu ce pisici mai vor de la mine. Cu ocazia asta am aflat că dragul meu cont nu fusese închis nici pentru un moment. Nu ştiu ce a închis doamna cu care vorbisem atunci, dar înclin să cred că a închis doar ochii.

Pe scurt, am încercat să-i explic noii casiere că vreau să termin cu Raiffeisen. Am specificat-o de mai multe ori, ca să mă asigur că i-a intrat în căpşorul ei blond. Mi-a servit o hârtie şi-un pix şi mi-a cerut cardul, moment în care m-a blocat. Am căutat în disperare în portofel, dar bineînţeles că nu l-am găsit. De ce drac aş mai ţine un card al unei bănci cu care, teoretic, nu mai am legături?

Mi-am plătit “datoria” şi-am plecat acasă, în speranţa că-mi voi găsi cardul minune. Nu l-am găsit, aşa că-l voi raporta pierdut.

Sper ca, de data asta, să-mi închidă amărâtul ăla de cont. Cred că-mi iau nişte martori cu mine, ca precauţie…