Prin 2003, când am auzit şi eu prima oară de stick-uri USB, mi s-a părut o chestie foarte interesantă. Deh, ochii oricărui bărbat se lipesc de gadgeturi. Sau de rotunjimi şi curbe …

Bineînţeles că mi-am cumpărat şi eu unul. Avea o capacitate extraordinară de 256 de MB, era micuţ, albastru şi parţial transparent. Era jucăria perfectă. Gata cu stresul cauzat de dischete, gata cu CD-urile RW. Ca şi pe dischetă, puteam scrie şi sterge date cum aveam chef … ca şi pe CD, îmi permiteam să transfer multe.

Ce-i drept, mi-a făcut o gaură destul de mare în buzunar. Ditamai stickul de 256 MB m-a costat, pe atunci, aproape un sfert de salar. La acelaşi preţ aş putea cumpăra acum un stick de 16 GB sau chiar 32 de GB. Nu văd motivul pentru care aş face asta, ţinând cont de vitezele destul de reduse de transfer.

Recent, mi-am regăsit stickul. Era întreg, era funcţional, era albastru spălăcit şi încă transparent. Bonus, aveam şi date pe el. Fişiere din alte vremuri. Amintiri. O adevărată comoară.

L-am introdus într-un port USB din faţa carcasei calculatorului şi m-am apucat să verific tot ce aveam pe el. După vreo jumătate de oră, amuzat, nostalgic, chiar bucuros, am plecat la o ţigară pe balcon. Când am revenit, prins într-o discuţie cu un coleg de servici, am călcat direct pe stick. N-am fost deloc încântat.

M-am uitat la resturile de sub talpă şi am fost destul de surprins să văd că e aproape intact. Se îndoise puţin, îşi dăduse jos hainele de plastic albastru transparent şi puteam vedea plăcuţa de control, care era, şi ea, un pic îndoită şi părea ruptă. Am încercat să introduc resturile stick-ului în USB, dar Windows a zis că nu-i găseşte driver. Fir-ar! Mi-a trecut prin cap că nu driver îi trebuie, ci un alt stick.

Am încercat să îndrept plăcuţa de control, dar cât mai fin posibil, şi am încercat din nou. Spre surpriza mea, de data asta a mers. Am copiat toate datele de pe el, iar acum … e piesă de blog, aşa cum puteţi admira mai jos

[View with PicLens]

Tags: multilanguage
Posted in De-ale vietii, IT thingies